În data de joi 7 decembrie 2023, familia preotului Adrian Iațco a participat la Festivalul de colinde «Colindăm Pruncului Sfânt» organizat de Parohia Apărătorii Patriei II «Sfântul Ambrozie» din București, prilejuit de sărbătoarea hramului acesteia, unde, au cântat un buchet de colinde aduse din Basarabia, astfel reprezentând parohia noastră înfrățită „Acoperământul Maicii Domnului și Sf. Apostol Andrei” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Căușeni.
Și-au mai dat concursul următorii:
– Grupul vocal ”Rădăcini” al elevilor Colegiului Național de artă Dinu Lipatti, coordonat de Prof. Ramona Urjan, care a interpretat mai multe colinde culese din folclorul românesc;
– Corala Ambroziana a parohiei gazdă, dirijată de teologul Ionuț Postolache, care a interpretat mai multe colinde din repertoriul acestei formațiuni corale;
– Grupul vocal ”Colindătorii” al Școlii Gimnaziale nr.133, coordonat de Prof. Elena Mihail, care a impresionat părinții copiilor și pe enoriașii prezenți cu poeziile și colindele interpretate;